Home Crame RecomandateGramofon Gramofon nu-l mai asteapta pe Godot. L-a gasit deja!

Gramofon nu-l mai asteapta pe Godot. L-a gasit deja!

by Radu Rizea
0 Comment
Gramofon

Intr-un interviu acordat Wines of Romania anul trecut, Marcel Vulpoi, co-proprietarul Gramofon Wine, anunta asocierea cu George Remes si Teatrul Godot, in vederea lansarii unui hub cultural in centrul Capitalei. Programat initial pentru sfarsitul anului, noul Great Hill Society Club a beneficiat de un „soft opening” in decembrie, dar a inceput sa functioneze cu motoarele bine turate abia din ianuarie, lansarea oficiala fiind si ocazia perfecta de a pune in scena a piesei „Vino Veritas”, de David MacGregor. Am ajuns si noi (la alta piesa), am gustat si, evident, l-am luat din nou la intrebari pe Marcel Vulpoi.

Bragadiru, de la popicarie la Society Club

Din copil sarac, ajutor de cofetar si rachier, Dumitru Marinescu a ajus asociat si apoi mostenitor al afacerii fostului sau patron, Iancu Stefanescu. Inspirat, isi dezvolta afacerile cu rachiu si spirt in preajma Razboiului de Independenta si infiinteaza prima fabrica de alcool rafinat in comuna Bragadiru, nume pe care si-l va adauga si pe care il va transforma intr-un veritabil brand autohton. 

La sfarsitul secolului XIX, Dumitru Marinescu Bragadiru deschide celebra fabrica de bere Rahova si, dupa cum era moda in acea vreme, construieste si cladiri si spatii destinate relaxarii angajatilor, de la gradina de vara la un teatru si o popicarie. Cladirea Colosseum, numita si „Colosul”, redenumita astazi Palatul Bragadiru, imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada. Din 1948, palatul este confiscat de autoritati si devine Casa de Cultura Lenin. 

Dupa 2003, palatul este retrocedat mostenitorilor si revine, dupa o lunga renovare, la gloria de altadata. In ultimii ani, aici s-a format, incet si sigur, unul dintre hub-urile gastronomice din Capitala. Si, odata cu asocierea dintre Teatrul Godot si Gramofon, Palatul Bragadiru poate oferi orice placere, pentru orice gust, intrand oficial pe lista celor mai atractive destinatii din Bucuresti.

Celula de Arta, expozitie permanenta

Soft-openingul Great Hill Society Club a avut loc in decembrie, cand spatiul a reunit 10 artisti recomandati de Celula de Arta in cadrul vernisajului „Art for Christmas”. „A fost un succes”, spune Marcel Vulpoi. „Am avut 60-70 de lucrari expuse, unele s-au vandut in primele cinci minute, in total s-au vandut peste 20. Conceptul este simplu – cumperi direct de la artist, elimini intermediarii, toata lumea e fericita. Nu sunt samsar de arta, sa iau comision. Eu ma bucur ca sunt primul care vede lucrarile, pentru mine este suficient. Inseamna ca le pot rezerva, ca am drept de preemptiune, sau de first refusal right, cum spune englezul”.

Vernisajul s-a bucurat de un succes atat de mare incat Celula de Arta, un grup care reuneste 30 dintre cei mai apreciati tineri artisti, va primi in folosinta, gratuit, una dintre camerele Society Club, ca expozitie permanenta.

Arta si vin, a noua tinerete

Arta merge bine alaturi de vin, se stie. Empatie, emotie, dezinhibare, idei care circula – si arta, si vinul le stimuleaza egal. Arta te face sa vrei sa vorbesti, vinul te ajuta sa o spui mai usor. Incepuse, acum un deceniu, sa se faca mai des cate o punte intre arte si vinuri, dar criza si pandemia ne indepartasera, parca, de acest concept.

„Imbinarea dintre arta si vin a fost, intr-adevar, un trend mai vechi, dar cand am aparut noi pe piata deja cam murise, intrase intr-un con de umbra. Eu nici nu stiam, la acea ora, ca mai fusesera experimente de acest gen, cu pictori consacrati si etichete de vin. La mine a venit natural, ce imi place mie poate sa placa si altora, la fel a fost si cu decizia de a infiinta primul wine-bar, The Great Hill. M-am intrebat: ce-mi place mie? Vinul, arta si muzica buna. Deci, ok, facem un wine bar cu arta si muzica. 

Coincidenta – sau norocul – a fost ca le-a placut si altora. Nu fac lucrurile astea ca da bine la popor sau merge bine in CV, le fac pentru ca imi place. De exemplu, nu cred ca or sa cante vreodata pe aici vedetele astea in voga de la noi, ca nu le simt aproape de suflet, nu imi spun mare lucru. Dar au fost si vor mai fi lautari autentici, Taraf de Caliu, cei din Varbilau, Ionel Tudorache e deja programat… Dar si mult jazz!”, promite Vulpoi.

Ce oameni vin la The Great Hill Society Club?

„Un mare profesor mi-a spus odata ca oamenii inteligenti se recunosc dupa felul in care isi cheltuie banii. Nu dupa felul in care ii fac, ca aia e usor – poti sa ai o idee geniala, sa faci ceva bine toata viata, sa tragi un tun imobiliar, oricine poate sa faca bani. Dar nu toti ii cheltuie la fel. 

Oamenii care vin aici dau bani pe teatru, cumpara tablouri, gusta un vin bun. Acestia sunt oamenii pe care mi-i doresc in preajma. Si aici, si la crama”, spune Marcel Vulpoi, multumit ca scenariul pe care il considera ideal a fost rapid adoptat de catre toti clientii: „Oamenii vin mai devreme cu o ora, iar atunci cand fac rezervarile anunta si ca vor un pachet de degustare sau ce vin vor, ce platou. Vin, gusta, se uita la piesa, apoi raman sa o discute, eventual la alta sticla de vin. Pentru ca aceea este cea mai frumoasa discutie, imediat dupa piesa. 

De la un teatru obisnuit trebuie sa iesi, eventual in ploaie si… ce faci? Daca vrei sa discuti ceea ce tocmai ai vazut trebuie sa cauti o cafenea, un restaurant… E incomod, se raceste senzatia, isi pierde farmecul”, explica Marcel Vulpoi.

Tinerii sunt o prioritate

Daca inca va intrebati ce mai au in comun teatrul, arta si vinul, merita facuta o precizare.

Teatrul Godot, care a functionat initial in Centrul Vechi, promoveaza tineri, pe care ii pune pe scena alaturi de artisti consacrati, Maia Morgenstern sau Razvan Vasilescu. Pentru cei consacrati e o provocare, pentru tineri este o validare. La fel cum face Celula de Arta cu tinerii pictori si sculptori. Si la fel cum Great Hill Society Club aduce o generatie noua alaturi de vin. Si o face cu eleganta si farmec.

„De prima data cand am vazut Sala Colosseum, la un concert de jazz, am decis ca asta este locatia ideala pentru ce voiam sa fac. Nu il cunoasteam pe George Remes, l-am sunat si i-am zis ca putem sa facem niste lucruri frumoase impreuna. In trei zile am semnat hartiile! L-am sunat, era la Palat, m-a chemat, era ziua lui si era cu prietenii. Cand i-am zis ce as vrea sa fac, cu muzica de un anumit nivel, cu arta… Voia si el acelasi lucru, dar nu avusese puterea financiara sa o faca”, povesteste Vulpoi.

Deci s-a nascut din chimie sau doar pentru ca aveau scopuri comune? „Chimie. Totala”.

La Palatul Bragadiru se intampla mereu lucruri si se pregatesc lucruri noi. Cum ar fi seara de „microfon deschis”, unde oricine poate sa vina si sa vorbeasca. Orice. Discursuri, cantat, stand-up comedy, recitat poezie, story-telling.

Tot aici s-a lansat primul pahar dedicat soiului national, Feteasca neagra, realizat de Chef & Sommelier la cererea Gramofon Wine. A fost testat la deschiderea oficiala, odata cu avanpremiera piesei Vino Veritas, cand nu au fost gustate decat Fetesti negre – Gramofon (demisec), Sonorum si Opus Fabula Maximus, adica aceeasi Opus Fabula pe care o cunoastem, doar ca maturata in butoaie de stejar.

Si, cand soarele afara va fi insotit si de cateva grade, la Palatul Bragadiru ne va astepta si o gradina fantastica, de 250-300 de locuri, unde se vor muta concertele si piesele de teatru, cat timp o va permite vremea. Altfel spus: Stim ce o sa faci la vara!

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES